Invitație la dezbaterea publică a Proiectului Bugetului de Stat 2016

08/12/2015

Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC) organizează dezbaterea publică despre structura și prioritățile proiectului de Buget 2016, miercuri 9 decembrie a.c. între orele 14:00 – 16:00, la Palatul Victoria, str. Piața Victoriei, nr. 1. Promovarea principalelor priorități sectoriale de investiții pentru 2016 fiind importantă pentru Guvern, în paralel cu prezentarea, de către Ministrul Finanțelor Publice – Anca Dragu, a structurii generale a Bugetului pentru anul următor, organizatorii au invitat la eveniment și trei dintre membrii Cabinetului, Ministrul Transporturilor – Dan Costescu, Ministrul Fondurilor Europene – Aura Răducu și Ministrul Agriculturii – Achim Irimescu, fiind pentru prima dată când membrii Guvernului dialoghează cu cetățenii în acest format. Selecția Miniștrilor – invitați s-a făcut în raport cu tematica mesajelor primite pe adresa ministerelor cu privire la prioritățile Bugetului pentru 2016.

Sursa: Invitație la dezbaterea publică a Proiectului Bugetului de Stat 2016