Noutati

Comunicatorii din cele 28 de State Membre UE pentru prima dată în România

În perioada 09-11 decembrie 2015, Ministerul Fondurilor Europene a organizat două evenimente majore dedicate tuturor comunicatorilor care asigură informarea și promovarea fondurilor europene în România și în celelalte State Membre ale Uniunii Europene. Sursa: Comunicatorii din cele 28 de State Membre UE pentru prima dată în România

Detalii

ANUNȚ

Astăzi, 15 decembrie 2015, ministrul fondurilor europene, doamna Aura Răducu, a participat la ședința convocată de primul ministru Dacian Cioloș pentru analizarea stadiului programelor operaționale aferente perioadei de programare 2014-2020. La ședință au luat parte și ministrul dezvoltării regionale, vicepremierul Vasile Dâncu, precum și conducătorii tuturor autorităților de management din România. Sursa: ANUNȚ

Detalii

Invitație la dezbaterea publică a Proiectului Bugetului de Stat 2016

Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC) organizează dezbaterea publică despre structura și prioritățile proiectului de Buget 2016, miercuri 9 decembrie a.c. între orele 14:00 – 16:00, la Palatul Victoria, str. Piața Victoriei, nr. 1. Promovarea principalelor priorități sectoriale de investiții pentru 2016 fiind importantă pentru Guvern, în paralel cu prezentarea, de către Ministrul Finanțelor Publice – Anca Dragu,…

Detalii

Ministerul Fondurilor Europene amână primirea propunerilor de proiecte aferente cererilor de proiecte nr. 2 și 3 din POCU

Ministerul Fondurilor Europene – Direcția Generală Programe Capital Uman anunță amânarea deschiderii sistemului informatic MySMIS2014 pentru cererile de propuneri de proiecte nr. 2„- Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360°) în comunitățile marginalizate rome și nr. 3/2015 – Sprijin pregătitor pentru animarea comunității din cadrul orașelor cu populație peste 20.000 de locuitori, Etapa I – Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…

Detalii

Ministrul fondurilor europene, doamna Aura Răducu, s-a întâlnit cu doamna comisar european Corina Crețu

Ieri, 20 noiembrie 2015, comisarul european pentru politica regională Corina Crețu s-a întâlnit la București cu ministrul fondurilor europene Aura Răducu. Doamna comisar european a felicitat-o pe doamna ministru pentru învestitură și i-a urat succes în activitatea care urmează. Sursa: Ministrul fondurilor europene, doamna Aura Răducu, s-a întâlnit cu doamna comisar european Corina Crețu

Detalii

Ministerul fondurilor europene lansează cererea de propuneri de proiecte pentru comunitățile marginalizate rome

În perioada 25.11.2015 – 25.01.2016, Ministerul Fondurilor Europene (prin Direcția Generală Programe Capital Uman) primește propuneri de proiecte care să vizeze ”Dezvoltarea Locală Integrată (360°) în comunitățile marginalizate rome”.”Venim din nou în sprijinul beneficiarilor și simplificăm sistemul, creând pentru prima dată posibilitatea ca beneficiarii să folosească opțiunea de costuri simplificate prin aplicarea finațării forfetare: cheltuielile indirecte din cadrul proiectului se…

Detalii

Ministrul fondurilor europene a remarcat eficiența administrației sucevene în absorbția fondurilor europene pentru mediu

Ieri, 24 octombrie 2015, domnul Marius Nica, ministrul fondurilor europene, însoțit de domnul Cătălin Nechifor, președintele CJ Suceava, a vizitat în județul Suceava investițiile realizate prin trei proiecte cofinanțate din fonduri europene: depozitul neconform de deșeuri Gura Humorului redat în mare parte naturii, stația de epurare Gura Humorului reabilitată (prin Programul Operațional Sectorial Mediu 2007-2013), respectiv dotarea Inspectoratului pentru Situații…

Detalii